Corpul Ienicerilor

Corpul Ienicerilor

Ienicerii, numiti si copii lui Allah, au reprezentat principala unitate militarã a Imperiului Otoman pânã în anul 1826, când acestia au fost oficial scosi din armata Imperiului Otoman în urma modernizãrii armatei otomane.

Cuvântul " ienicer " provine din cuvântul turcesc " yeni çeri ", ce se traduce noul corp ( de armatã ).

Acestia proveneau din familii Europene, fiind luati cu forta de cãtre soldatii otomani încã de mici copii pentru a fi instruiti în arta rãzboiului. Ei erau convertiti de la crestinism la islam, devenind musulmani. Acest lucru era practicat pânã în secolul al xvii-lea, când ienicerii au încetat sã mai fie luati cu forta, acestia fiind înrolati ca voluntari.

Erau antrenati în cazãrmi pânã îsi terminau instructia, adesea participând la campanii militare ca rezerve pânã îsi terminau instructia si deveneau oficial ieniceri.

Ei erau principala fortã de infanterie otomanã si erau considerati garda personalã a sultanului. Majoritatea ienicerilor nu stiau sã cãlãreascã, asa cã se deplasau pe jos în campanii, fiind extrem de vulnerabili în fata unitãtilor de cavalerie inamicã.

La început, ienicerii erau echipati doar cu sãbii, însã odatã cu aparitia prafului de puscã, ienicerii au început sã foloseascã si muschetele.

Cea mai rãspânditã tacticã de luptã a lor era atacul pe neasteptate, coplesind inamicul prin numãr si fortã.

Proprietatea ienicerilor morti era mostenitã de regimentul ienicerului respectiv, astfel acumulându-se valori uriase în timp.

Ienicerii erau numiti de turci " kapikule" , în traducere însemnând apãrãtorii portii. Otomanii au fost primii care au avut armatã permanentã în Europa dupã Imperiul Roman.

De asemenea, ienicerii erau singurii care erau plãtiti si pe timp de pace si de rãzboi. Plata lor era o ceremonie la care asista însusi sultanul. Ei locuiau în barãci si pe timp de pace serveau pe post de politisti si pompieri.

Trupele auxiliare de sprijin ale ienicerilor îi deosebea de asemenea de contemporanii lor. Războiul plătit al ienicerilor era o mașină de luptă bine organizată. Armata otomană a avut un corp pentru a pregăti drumul, un corp pentru a ridica corturile înainte ca trupele să ajungă și un corp pentru a coace pâine. Cebecii cărau și distribuiai armele și munitiile. Trupele de ieniceri au avut propriile lor unități sanitare care foloseau chirurgi musulmani și evrei, care călătoreau cu corpul ienicerilor în timpul campaniilor militare. Acestea au stabilit organizat metode de a trece răniți și bolnavii în spatele liniilor în spitale mobile.

De asemenea, ienicerii erau un corp militar loial mai ales sultanului si foarte disciplinat. Foarte rar existau revolte, iar soldatii erau uniti si nu existau prea multe conflicte între soldati. Totusi, când ienicerii se rãsculau, era ceva de temut. Ardeau tot în calea lor, porneau lupte cu bostangii si baltagii peste tot în drumul lor si devastau pietele. Nu prea multã lume îndrãznea sã stea în calea lor atunci când pornea o revoltã.

Paper strength of the Janissary corps

Year	1400	1484	1523	1530	1547	1574	1582	1592	1609	1654	1666-7	1687-8	1699	1710-1
Strength	<1,000	7,841	7,164	8,407	12,131	13,599	16,905	23,232	37,627	51,047	47,233	62,826	67,729	43,562

Numãrul ienicerilor a continuat sã creascã din anul 1400 pânã când a atins apogeul în secolul al xiix-lea.

Astfel, desi acesti soldati devotati au murit acum 200 de secole, amintirea lor încã rãmâne în mintea occidentalilor si ei au devenit obiect de studiu pe plan international.