Imperiul Otoman (1299-1922 )
Imperiul Otoman
Începuturile Imperiului
Imperiul Otoman a fost una dintre puterile majore europene pentru cel putin 4 secole. Acesta a fost fondat de sultanul Osman 1 ( 1258- 1326 ) în 1299, în Anatolia de Nord.
Pentru a întelege istoria Imperiului Otoman, trebuie sã întelegi istoria islamului.
Islamul este o religie cu influentã mai ales în Asia, dar si in Africa. Principalele ramuri islamice sunt suniti si siiti. Aceasta religie a fost fondata de profetul Mahomed si de adeptii acestuia arabi in a doua jumãtate a secolului al vii-lea. Timp de secole, în Peninsula Arabicã si în restul Asiei existau zeci de triburi de musulmani, fiecare având cãpetenii si armate proprii. Acestea erau numite califate.
Imperiul Otoman a fost înfiintat oficial in anul 1299, Osman declarând independenta Imperiului fatã de statul selgiucid, însã Imperiul Otoman a cãpatat atentia triburilor si a devenit o fortã localã considerabilã odatã cu cucerirea de cãtre Osman a tribului turc Eskenderum si a orasului Eskisehir (trd. "Orasul Vechi") în anul 1303.
Odatã cu proclamarea Imperiului Otoman, Osman 1 s-a proclamat primul sultan al Imperiului ce avea sã domine Europa, Asia si Africa timp de secole.
Poporul Otoman
Turcii otomani erau un popor provenit din Asia Centralã care în secolele vii-viii migreazã spre Vest. Acestia erau în general pãstori si vânãtori. Turcii otomani se aseazã în secolul al ix-lea în Califatul de Bagdad si în anul 960, sub conducerea lui Selgiuk sunt convertiti la islam.Triburile selgiucide se unesc formând un stat selgiucid, în secolul x. Acestia, încã prin aceste vremuri sunt în conflicte permanente cu Imperiul Bizantin.
In secolul x, selgiucizii îi înving pe bizantini în Bãtãlia de la Manzinkert si cuceresc treptat Asia Micã, însã în secolul xii-lea statul selgiucid se destramã ca urmare a conflictelor tribale permanente.
Poporul otoman s-a auto-intitulat de la înfintarea acestuia în 1299 si pânã la cãderea acestuia în 1922: osmanlâu ( în turcã: osmanlî ), provenind de la Osman.
Osman 1 - Începutul unui sultan, nasterea unui Imperiu
Osman 1 a fost un sef de trib selgiucid ce s-a remarcat în luptele de frontierã cu bizantinii, obtinând numeroase victorii. Acesta a extins stãpânirea în Asia Micã.
Acesta îsi ia titlul de sultan în anul 1281 si întemeiazã Imperiul Otoman, fixând prima capitalã la Bursa si întemeind Dinastia Otomanã.
Numele Otoman vine tot de la Osman, fiindcã numele acestuia în varianta arabã este Othman.
Sultanatul Otoman
De la înfiintarea acestuia în 1299 si pânã la desfiintare, în 1922, Imperiul Otoman a fost condus de cãtre Dinastia Otomanã.Conducerea Imperiului Otoman este asemãnãtoare cu sistemul European de la acea vreme. Statul era condus de o singura persoanã, cu functia de sultan. Acesta conducea politica externã si internã, detinând toatã puterea în stat. Sultanul putea ordona executii, putea numi persoane în functiile statului, conducea întâlnirile Divanului ( adunarea Pasilor; Pasã=Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari ) si detinea multe alte privilegii. Totusi, acestea nu erau depline, pânã la urcarea pe tron a sultanului Mahomed al ii-lea Cuceritorul din anul 1451. Acesta a consolidat puterea sultanului, conferiindu-i putere deplina asupra Imperiului.
In Imperiul Otoman, succesiunea la tron trecea de la tatã fiu. Pânã în secolul xvii-lea, lupta dintre fii unui sultan pentru a prelua tronul nu era doar o lupta pentru putere, ci o luptã pentru propria viatã, deoarece, pânã în secolul xvii-lea în Imperiul Otoman era aplicat fraticidul. Acest lucru însemna cã odatã ce unul dintre printi urca pe tron, prima decizie pe care era nevoit sã o ia acesta era uciderea fratilor sãi si a copiilor acestora de sex masculin, indiferent de vârstã, pentru a nu se isca lupte pentru tron. Aceasta era o lege strãveche si desi nu era usor pentru niciun sultan, era necesar pentru continuitatea Imperiului.
Odatã cu anul 1617, dupã moartea sultanului Ahmed 1, fraticidul a fost desfiintat, pe tron urcând în urma unor intrigi politice fratele sultanului rãposat, Mustafa 1, în loc de unul din copii lui Ahmed. Începând cu acel moment, fratii sultanilor nu mai erau ucisi, ci închisi în închisori, numite custi, fiind lãsati singuri, fãrã niciun fel de contact cu lumea exterioarã pãnã când ajungeau pe tron sau pânã când mureau. Adesea, din cauza multilor ani petrecuti în captivitate, sultanii care ieseau din custi erau bolnavi mental, neavând capacitatea de a conduce statul. Acea perioadã e cunoscutã ca sultanatul femeilor.
Sultanii aveau putere deplinã în stat si participau la toate campaniile militare majore pânã la urcarea pe tron a sultanului Selim al ii intitulat " Betivul", în anul 1566. Urcarea acestuia pe tron a marcat sfârsirea perioadei de glorie a sultanilor otomani, majoritatea celorlalti sultani care au urmat dupã el, inclusiv el, neimplicându-se direct în politicã, în conducerea statului pe plan intern sau în orice actiune militare. Din acel moment, statul a fost conus de pasi si de sultanele-mamã ( sultanã-mamã= o sultanã a cãrui fiu a ajuns sultan), prin influenta lor.
Sultanii Otomani si anii de domnie
2. Orhan Gazi ( 1326- 1359/ 1360 )
3. Murad 1 ( 1360- 1389 )
4. Baiazid 1 ( 1389- 1402 ) - Fulgerul
5. Mehmed 1 Çelebi ( 1413- 1421 ) - Cãlãul
6. Murad al 2-lea ( 1421- 1451 )
7. Mehmed al 2-lea ( 1451- 1481 ) - Cuceritorul
8. Baiazid al 2-lea ( 1481- 1512 )
9. Selim 1 ( 1512- 1520 ) - Necrutãtorul / Curajosul
10. Soliman 1 ( 1520- 1566 ) - Legiuitorul / Magnificul
11. Selim al 2-lea ( 1566- 1574 ) - Betivul
12. Murad al 3-lea ( 1574- 1595 )
13. Mehmed al 3-lea ( 1595- 1603 )
14. Ahmed 1 ( 1603- 1617 )
15. Mustafa 1 ( 1617- 1618 )
16. Osman al 2-lea ( 1618- 1622 )
17. Mustafa 1 ( 1622- 1623 )
18. Murad al 4-lea ( 1623- 1640 )
19. Ibrahim 1 ( 1640- 1648 )
20. Mehmed al 4-lea ( 1648- 1687 ) - Al patrulea / Vânãtorul
21. Suleiman al 2-lea ( 1687- 1691 )
22. Ahmed al 2-lea ( 1691- 1695 )
23. Mustafa al 2-lea ( 1695-1703 )
24. Ahmed al 3-lea ( 1703- 1730 )
25. Mahmud 1 ( 1730- 1754 )
26. Osman al 3-lea ( 1754-1757 )
27. Mustafa al 3-lea ( 1757- 1774 )
28. Abdul Hamid 1 ( 1774- 1789 )
29. Selim al 3-lea ( 1789- 1807 )
30. Mustafa al 4-lea ( 1807- 1808 )
31. Mahmud al 2-lea ( 1808- 1839 )
32. Abdul Medjid 1 ( 1839- 1861 )
33. Abdul-Aziz ( 1861- 1876 )
34. Murad al 5-lea ( 30 mai- 23 august 1876 )
35. Abdul Hamid al 2-lea ( 1876- 1908 )
36. Hamid Pasa ( 1908- 1909 )
37. Mehmed al 5-lea ( 1909- 1918 )
38. Mehmed al 6-lea ( 1918- 1922 )
39. Abdul Medjid al 2-lea ( 1922- 1924 )
Primele Campanii Militare Otomane
Imperiul Otoman a avut ca obiectiv principal securizarea unei portiuni Anatoliene. Primele lor campanii militare s-au axat pe anexarea celorlalte trimburi otomane mai micute, însã principala concurentã o constituia Imperiul Bizantin, ultima rãmãsitã a unui mare Imperiu de altã datã, Imperiul Roman. Timp de secole, Imperiul Otoman s-a rãzboit cu Imperiul Bizantin, însã otomanii câstigau prin agilitate si istetime teritoriu, devenind din ce în ce mai puternici. Totusi, un timp îndelungat, atât otomanii cât si alte armate islamice erau continuu oprite în ce priveste expansiunea Europeanã de cãtre mândria si capitala Imperiului Bizantin: orasul Constantinopol. Orasul avea sã fie cucerit doar mai târziu, în anul 1453, de cãtre sultanul Mahomed al 2-lea Cuceritorul. Odatã cu cucerirea Constantinopolului, soarta Imperiului Otoman, dar si a Europei avea sã se schimbe dramatic.
Cucerirea Constantinopolului
Pentru a întelege motivul pentru care Constantinopolul era considerat extrem de important, ttrebuie mai întâi sã facem o descriere amânuntitã a principalelor caracteristici geografice, politice, economice si religioase.
La vremea respectivã, Constantinopolul era centrul religios al Bisericii Crestine Ortodoxe. Biserica Ortodoxã si cea Catolicã se detestau reciproc. Cu câtiva ani în urmã, catolicii reusiserã sã cucereascã orasul, iar pânã când a fost recucerit, multe cartiere ale orasului erau deja în ruine, devastate de armatele catolice, cu multe biserici si artefacte istorice ortodoxe importante furate sau distruse de catolici. Ura acesta era unul dintre motivele care în cazul unui asediu otoman, era putin probabil ca Papa sã trimitã sprijin semnificativ.
Orasul era, de asemenea, puntea dintre 2 continente: Asia si Europa, reprezentând de asemenea si singura cale de acces din Marea Mediteranã în Marea Neagrã, singura cale de acces fiind Bosforul, care trece prin Constantinopol. Astfel, cine controla orasul, controla negotul maritim din Marea Neagrã.
De asemenea, orasul era de o frumusete extraordinarã si multi strãini alegeau sã studieze bibliotecile vaste ale orasului, sau credinciosii sã se roage la biserica Sfânta Sofia, una dintre cele mai importante biserici crestine ortodoxe. Cu alte cuvinte, Constantinopolul poate fi considerat si oras sorã cu Roma.
Perioda secolului xv-lea era marcatã de o instabilitate a tãrilor crestine cum nu se mai vãzuse de multã vreme. Bisericile Catolice si Ortodoxe se dispretuiau reciproc, Germania era prinsã în rãzboaie sângeroase pentru tron, Anglia si Franta purtau rãzboaie masive, în anul 1453 abia încheindu-se Rãzboiul de 100 de Ani dintre cele 2 tãri, ambele având armatele distruse în mare parte, fiind incapabile sã trimitã sprijin Imperiului Bizantin.
Sultanul Mehmed al 2-lea era constant de toate acestea. Acesta a urcat pentru a doua oarã pe tron în 1451 si primul lui plan de cucerire avea sã fie cea mai mare obsesie a acestuia: Constantinopolul.
În anul 1453, dupã opt sãptãmâni si o zi, asediul se încheie otomanii câstigând cea mai importantã victorie din istoria Imperiului Otoman, distrugând Imperiul Bizantin.
Astfel, capitala Imperiului Otoman a fost schimbatã, de la Edirne la Constantinopol, unde avea sã rãmânã pânã la finalul Imperiului în anul 1922.
Armata Otomanã
Armata otomanã era structuratã în 2 ramuri principale:
1. Flota Otomanã
2. Infanteria Otomanã ( fortele terestre )
Flota Otomanã nu a fost remarcatã pânã în secolul al xvi-lea, în timpul domniei lui Soliman 1 Magnificul. Acesta a câstigat numeroase bãtãlii navale importante, cum ar fi Bãtãlia din Rhodos, Bãtãlia de la Preveza si multe altele. Floata Otomanã a avut parte de cele mai multe victorii în special pe timpul lui Barbarossa.
Armata Otomanã Terestrã era alcãtuitã din 3 corpori militare:
Ienicerii erau recrutati din copii europeni. Acestia erau luati de mici copii cu foarta de lângã familiile lor , convertiti la islam si instruiti în cazarme în spiritul rãzboiului. Când ajungeau la o anumitã vârstã, dupã ce îsi terminau instruirea, deveneau ieniceri oficiali si participau în bãtãlii si rãzboaie. Ienicerii erau pricipalul corp din armata otomanã.
Acestia erau considerati gãrzile sultanului si acest corp militar a fost distrus abia în anul 1826, ca urmare a deciziei sultanului Mahmud al 2-lea, care a început un program de modernizare a armatei. Acestia s-au rãsculat si dupã multe zile de revolte, cazarmele lor au fost distruse si majoritatea ienicerilor supravietuitori executati sau exilati.
2. Spahii
Spahii reprezentau în general cavaleria otomanã. Acestia, spre deosebire de ieniceri, erau nãscuti în Imperiu si se înrolau în armatã fãrã a fi fortati. Pe scurt, acestia erau soldati proveniti din Imperiul Otoman, nu recrutati din tãrile europene.
3. Akincii
Akincii erau un corp militar format din iubitori ai religiei islam si din cei care erau pasionati de lupte, rãzboaie si care doreau sã serveascã în serviciul sultanului.
Desi sultanul avea toatã puterea, era periculos sã nedreptãteascã sau sã supere armata, în special corpul ienicerilor. Desi acestia îi erau loiali sultanului, nu era de dorit sã fie supãrati. Adesea, acest lucru ducea la revolte sãngeroase. Armata a avut întotdeauna o putere uriasã în Imperiul Otoman, adesea existând situatii când sultanii erau înlãturati de pe tron si chiar ucisi di aceastã cauzã de ieniceri, cum ar fi sultanul Osman al 2-lea sau Mustafa 1.
Expansiunea Otomanã
Încã la fondarea acestuia în 1299 si pânã în secolul al xvii-lea, Imperiul Otoman s-a aflat într-o continuã expansiune, atât în Europa cât si în Asia si Africa. Cele mai multe cuceriri au avut loc în timpul sultanilor Mehmed al 2-lea si Soliman 1, Imperiul Otoman aflându-se în culmea expansiunii în secolul xvi-lea, în timpul domniei sultanului Soliman 1.
Mehmed 1, dupã cucerirea Constantinopolului a întãrit pozitia Imperiului în Europa, cucerind tot ce mai rãmãsese din Imperiul Bizantin.
Soliman 1 a avut victorie dupã victorie, cucerind multe din teritoriile pe care predecesorii sãi esuaserã sã le cucereascã, cum ar fi cucerirea insulei Rhodos în anul 1522, cãpãtând control asupra Mãrii Mediterane si alungând de pe insulã Ordinul Cavalerilor din Rhodos, cucerirea Belgradului în anul 1521, pe care nici mãcar sultanul Mehmed al 2-lea nu reusise sã-l cucereascã, victoriile împotriva dinastiilor safevide si multe altele.
Una dintre marile viictori otomane, obtinutã tot de Soliman 1 a fost victoria de la Mohacs din anul 1526, în timpul rãzboaielor cu Ungaria, bãtãlia finalizându-se cu o victorie otomanã decisivã, ce are ca urmare transformarea Ungariei în provincie otomanã. Astfel, în timpul domniei sultanului Soliman 1, este atins apogeul Imperiului Otoman.
Video by "EmperorTigerstar"
Rãzboaiele Imperiului Otoman cu Imperiul Austro-Ungar
Cu armatele otomane mãrsãluind prin teritoriie Europene, principala fortã care stãtea între Imperiul Otoman si restul Europei era Imperiul Austro-Ungar, cu capitala la Viena. Imperiul Otoman s-a aflat timp de secole în conflict cu Imperiul Austro-Ungar, pânã în secolul xx.
VS 
Asediile Vienei
Viena a fost asediatã de cãtre armatele Imperiului Otoman de 2 ori. Primul asediu a avut loc în anul 1529 ( 27 septembrie- 14 octombrie 1529 ), în timpul domniei lui Soliman 1. Asediul a esuat, Soliman retrãgându-se cu pierderi grele ( între 20.000 si 40.000 de soldati otomani au pierit în timpul asediului ).
Aceste esecuri au marcat stagnarea extinderii puterii Imperiului Otoman în Europa, marcând bariera dintre otomani si Europa de Vest.
Prãbusirea Unui Imperiu
Dupã numeroase esecuri militare, Imperiul Otoman era în secolul xx mai slãbit si divizat ca niciodatã. Pe de o parte erau rãzboaiele si revoltele de la frontierele Imperiului, pe de altã parte amenintarea europeanã.
Rãzboiul Italo- Turc ( 29 septembrie 1911- 18 octombrie 1912 )
Rãzboiul a izbucnit ca urmare a tendintelor de extindere în Africa a Italiei, care la data de 29 septembrie a declarat rãzboi Imperiului Otoman.
Italia dorea cucerirea provinciilor otomane Tripolitania, Fezzan si Cirenaica, pe care a reusit sã le cucereascã. De asemenea, Italia a mai cucerit insulele Dodecaneze din Marea Egee. Insulele au fost însã returnate Imperiului Otoman în tratatul de pace de la Ouchy.
Rãzboaiele Balcanice ( 8 octombrie 1912- 3 decembrie 1912 )
Liga Balcanicã ( o aliantã între Serbia, Muntenegru, Bulgaria si Greica ) a profitat de slãbirea Imperiului Otoman ca urmare a rãzboiului Italo-Turc si pe data de 8 octombrie 1912, Muntenegru a declarat rãzboi Imperiului Otoman, care încã era prin în rãzboiul Italo-Turc.
Liga Balcanicã a cucerit în timpul rãrboaielor Balcanice teritoriile otomane Macedonia si cea mai mare parte a Traciei. Totusi, Imperiul Otoman a reusit sã recucereascã Macedonia si o mare parte din Tracia, inclusiv Adrianopolul, fãrã victime, în timpul celui de-al doilea rãboi Balcanic. Timp de zece luni a domnit pacea în Balcani, însã dupã cele 10 luni, au reapãrut discutiile teritoriale asupra Balcanilor odatã cu începerea Primului Rãzboi Mondial.
Imperiul Otoman, timpul Primului Rãzboi Mondial
Dupã declararea rãzboiului, Imperiul Otoman si-a declarat neutralitatea. Totusi, desi stâmtorile Bosfor si Dardanele fuseserã declarate închise traficului international. Pe data de 19 octombriw, Marina Englezã a esuat în interceptarea a douã nave de rãzboi germane, crucisãtoarele Goeben si Breslau în Marea Neagrã. Cele douã nave au fost donate Marinei Otomane, însã în urma unui acord Germano- Turc la bordul celor douã nave urma sãcontinue activitatea ofiterilor germani.Pe 29 octombrie, crucisãtorul Breslau a bombardat portul rus Feodosia. Desi pe 2 noiembrie, marele-vizir a Imperiului Otoman si-a exprimat regretele pentru acea operatiune navalã, spunând cã nu a fost planificatã de otomani si cã germanii de la bordul navei nu au respectat ordinele. Însã Imperiul Rus a declarat cã regretele au venit prea târziu si cã acesta e un act de rãzboi. Aliantii din Antantã au cerut oficial Imperiului Otoman sã plãteascã pagubele, însã pe 5 noiembrie, înainte de venirea rãspunsului de la Imperiul Otoman, Anglia si Franta declarau rãzboi Imperiului Otoman, Imperiul Otoman declarând pe 14 noiembrie, la rândul sãu, rãzboi Antantei, alãturându-se Puterilor Centrale.
Astfel, Imperiul Otoman a fost târât într-un rãzboi pe mai multe fronturi. Cel mai mare front de luptã la începutul rãzboiului pentru otomani a fost frontul rusesc, însã la scurt timp, în urma rãzboiului civil Rus, Uniunea Sovieticã a venit la putere, scotând Rusia din Antantã si din rãzboi.
Imperiul Otoman a purtat de asemenea lupte cu britanicii si francezii, creând un front nou la Galipoli si în zona Egiptului, britanicii vrând sã apere zonele petroliere.
Otomanii reusesc sã iasã din rãzboi pe data de 30 octombrie 1918, semnând Armistitiul de la Mudros , dupã ce suferiserã pierderi mari teritoriale si pierderi uriase de oameni.
Rãzboiul Turc de Independentã ( 19 mai 1919- 29 octombrie 1923 )
Rãzboiul a apãrut ca urmare a nemultumirile otomane fatã de cererile teritoriale ale Antantei. Tratatul de la Sevres semnat pe data de 10 august 1920 de cãtre 4 demnitari otomani cu împuternicire de la sultanul Mehmed al 6-lea.
Tratatul nu a fost prezentat Parlamentului Turc, ceea ce a condus la nemultumirea generalã a turcilor. Multi se temeau cã statul turc va fi sub controlul Antantei ca urmare a Tratatului de la Sevres. Astfel a fost formatã o societate secretã nationalã sub numele de " Karakol Cemiyeti "(" Societãtiile de Avanpost "). Obiectivul societãtii secrete era lupta împotriva pretentiilor Antantei, coordonând actiuni ce aveau ca scop anularea tratatului de la Sevres.
Sultanul otoman de la vremea respectivã, sultanul Mehmed al 6-lea era împotriva nationalistilor si sprijinea Tratatul de la Sevres. Astfel, se creazã o rupturã între otomani, pe de o parte fiind fortele loiale sultanului sprijinite de Antantã, pe de altã parte fiind miscarea nationalistã la conducerea cãreia va veni Mustafa Kemal "Ataturk".
Dupã numeroase conflictele între nationalisti si sultan, va fi creatã în mod oficial armata nationalistilor. Astfel, pe teritoriul Anatoliei, încep lupte: pe de o parte batalioane britanice, forte loiale sultanului si pe cealaltã parte Fortele Nationaliste Turcesti.
video realizat de Oguzhan Tezcan Mapping
Dupã conflicte îndelungate, Tratatul de la Sevres este anulat si înlocuit cu tratatul de la Lausanne, în
anul 1923, favorabil turcilor, astfel marcându-se independenta teritorialã a turcilor.
Dupã o loviturã de stat, Dinastia Otomanã este înlãturatã de la putere, fiind inlocuitã cu sistemul Republicii. Mustafa Kemal " Ataturk " trece în fruntea statului declarând independenta Republicii Turce si dizolvarea totalã a Imperiului Otoman si a Califatului.
Sultanul otoman de la vremea respectivã, sultanul Mehmed al 6-lea era împotriva nationalistilor si sprijinea Tratatul de la Sevres. Astfel, se creazã o rupturã între otomani, pe de o parte fiind fortele loiale sultanului sprijinite de Antantã, pe de altã parte fiind miscarea nationalistã la conducerea cãreia va veni Mustafa Kemal "Ataturk".
Dupã numeroase conflictele între nationalisti si sultan, va fi creatã în mod oficial armata nationalistilor. Astfel, pe teritoriul Anatoliei, încep lupte: pe de o parte batalioane britanice, forte loiale sultanului si pe cealaltã parte Fortele Nationaliste Turcesti.
Rãzboiul Turc de Independentã- video YouTube
- fiecare zi de rãzboi
Dupã conflicte îndelungate, Tratatul de la Sevres este anulat si înlocuit cu tratatul de la Lausanne, în
anul 1923, favorabil turcilor, astfel marcându-se independenta teritorialã a turcilor.
Dupã o loviturã de stat, Dinastia Otomanã este înlãturatã de la putere, fiind inlocuitã cu sistemul Republicii. Mustafa Kemal " Ataturk " trece în fruntea statului declarând independenta Republicii Turce si dizolvarea totalã a Imperiului Otoman si a Califatului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu